Atelierele au scopul de prezentare a informațiilor financiare de bază pe înțelesul copiilor și au rolul de a răspunde la întrebări precum „de unde vin banii?”, „ce metodă de economisire folosim?”, „care este diferența dintre nevoi și dorințe?”, „cum putem împărți banii în categorii precum: cheltuieli imediate, dorințe pentru viitor și donații?”
Atelierele s-au desfășurat sub o formă interactivă, distractivă și educativă iar elevii participanți au întâlnit „copacul cu bani”, au creat propria pușculiță personalizată și au fost răsplătiți cu bani (din ciocolată), au primit cadou șervețele cu bani, respectiv agende și creioane cu scopul de a-și nota (și îndeplini) nevoile și dorințele pentru anul 2025.
Elevii participanți la atelierele de educație financiară vor putea să creeze și să vândă propriile produse la Târgul Micilor Antreprenori care se va desfășura Vineri – 13.12.2024 – în intervalul 17:00 – 20:00 la Școala Gimnazială nr.1 Poenari. Proiectul „Profesorul de Bani – Ateliere de educație financiară pentru viitor” este desfășurat de Asociația Pentru Dezvoltare Personală și Socială în parteneriat cu Școala Gimnaziala nr.1 Poenari și este finanțat prin programul Start ONG lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow





